Forța de muncă din ospitalitate în România 2026

Ospitalitatea a înregistrat 209.072 salariați în medie în 2024. Este cu 76,7% peste observația din 2008, dar traseul nu a fost continuu: întreruperea din 2020 rămâne o parte vizibilă a seriei.

Operațional, datele descriu un sector răspândit în multe locații de lucru și cu o bază salarială redusă față de grupul de comparație. Datele nu măsoară sezonalitatea, fluctuația de personal, dificultatea de recrutare sau frecvența turelor.

Raportul folosește Secțiunea I, hoteluri și restaurante, pentru salariați, câștiguri și locuri de muncă vacante. Diviziunea 55, cazare, și Diviziunea 56, restaurante și alimentație, sunt folosite doar pentru structura unităților locale. Datele nu oferă o defalcare 55/56 pentru salariați sau câștiguri.

Secțiunea I a înregistrat 209.072 salariați în medie în 2024, față de 118.306 în 2008. Diferența dintre cele două capete este de +76,7%, cea mai mare dintre sectoarele comparate în această serie de rapoarte.

Seria contează la fel de mult ca valorile de capăt. După un declin la începutul anilor 2010, ocuparea a urcat la 187.057 în 2019, a scăzut la 169.655 în 2020, a rămas aproape de acel nivel în 2021 și apoi și-a revenit, depășind 200.000 în 2023.

Cifra de 209.072 salariați în medie este media zilnică a contractelor de muncă active, nesuspendate, pe parcursul anului. Nu este numărul de persoane distincte care au lucrat în ospitalitate în 2024.

Municipiul București concentrează 17,0% dintre salariații din ospitalitate, sub ponderea sa de 19,3% din totalul salariaților din economie. Primele cinci unități de nivel județean cumulează 36,7% dintre salariații sectorului, iar primele zece aproximativ 52%.

Harta acoperă capitala, litoralul, destinațiile montane și marile orașe regionale. Datele arată distribuția; nu stabilesc de ce fiecare locație are ponderea observată. Un grup hotelier sau de restaurante cu mai multe unități trebuie să livreze aceleași procese HR în piețe locale și puncte de lucru diferite. Geografia este măsurată; sezonalitatea din interiorul anului și cererea locală nu sunt.

Câștigul salarial mediu brut nominal lunar în Secțiunea I a fost de 4.778 lei în 2024. Pe același indicator INS și an de referință, media la nivelul economiei a fost de 8.061 lei, industria prelucrătoare 7.192 lei, iar construcțiile 7.040 lei.

Eticheta contează. Este o medie lunară brută și nominală: nu salariu net, nu mediană, nu costul total al forței de muncă și nu salariul unui rol anume. Datele susțin o comparație între sectoare, nu o concluzie despre experiența fiecărui angajat.

Ocuparea este mult peste nivelul din 2008, iar câștigurile medii rămân cele mai mici dintre termenii de comparație analizați. Cele două observații pot fi citite împreună, dar nu stabilesc o relație de cauzalitate. Setul de date nu măsoară fluctuația de personal, retenția, dificultatea de recrutare sau marjele operatorilor.

Secțiunea I combină două activități diferite. În 2024, Diviziunea 56, restaurante și alimentație, avea 24.690 de unități locale active, în timp ce Diviziunea 55, cazare, avea 9.648.

Unitățile mici domină ambele diviziuni. Dar distribuția punctelor de lucru nu arată cum sunt distribuiți salariații între cazare și alimentație sau între unități mici și mari. Defalcarea 55/56 este folosită aici pentru a descrie amprenta operațională, nu pentru a inventa o structură a salariaților pe care sursa nu o oferă.

Unitatea de măsură trebuie păstrată: 24.690 de unități locale active nu înseamnă 24.690 de companii sau 24.690 de locuri de muncă. Statistica numără puncte de lucru fizice.

INS raportează un număr mediu anual al locurilor de muncă vacante. În ospitalitate, acest număr a fost de 1.254 în 2024 și de 796 în 2025. Seria se mișcă brusc: a coborât la 122 în 2020 și ulterior și-a revenit.

Scăderea din 2024 în 2025 este o singură variație anuală. Nu o tratăm ca tendință și nu o folosim pentru a susține că recrutarea a devenit mai ușoară sau că un deficit de forță de muncă s-a redus. Indicatorul măsoară posturi deschise, nu dificultatea de recrutare, angajările sau planurile de extindere. Datele susțin că seria este volatilă; nu susțin o explicație cauzală pentru creșterea sau scăderea dintr-un an anume.

Datele INS din acest raport măsoară ocuparea, geografia, câștigurile, unitățile locale și locurile vacante. Nu măsoară câte ture lucrează angajații, ce limbi folosesc sau câți au email de serviciu. Dar modelul de operare este cunoscut: munca se întâmplă în hoteluri, restaurante, bucătării, baruri și spații de evenimente, nu într-un singur birou central.

Pentru multe roluri, laptopul și emailul de companie pur și simplu nu fac parte din activitatea zilnică. Asta schimbă problema de HR. Un proces poate exista foarte bine într-un sistem central și totuși să fie greu de accesat pentru cineva care termină o tură târziu, lucrează la o altă unitate sau are nevoie de un răspuns înainte să se deschidă sediul central.

Aici se potrivește RevoHR: prezență și planificare pentru echipe distribuite, concedii, întrebări către HR, instruire multilingvă cu verificarea înțelegerii și comunicare directă cu angajații. Cercetarea nu măsoară efectul acestor procese asupra retenției sau productivității; arată de ce accesul la ele este o problemă operațională.

Data & AI Pack conține datele CSV structurate din spatele raportului, împreună cu definițiile, registrul de fapte și notele despre surse. Fiecare cifră vine cu matricea sursă, perioada de referință și limita de interpretare.

De citit în continuare: Forța de muncă din logistică și depozitare în România 2026, Agenții de muncă și activități de ocupare în România 2026 și hub-ul RevoHR Research.